„Nimic nu te mai poate schimba, să rămâi de-acum așa.” Ieri, sau poate că alaltăieri, tot în timp ce mergeam dimineața prin parc, am văzut cum iese soarele de printre nori și am lăcrimat puțin. Patetic, știu. Tot sper să se topească naibii zăpada asta și să vină primăvara. Să merg în piață și să cumpăr vreo 30 de lalele și să zâmbesc fără motiv.

„Mă urmărește un gând și parc-aș vrea să scap de obsedanta lui prezență, să-l scot din cap.” Azi nu am fost la cursuri. Nu am vrut. Bine, am vrut, dar mi-am uitat tema acasă și nu avea rost să merg fără ea. Așa că am trecut prin Cărturești (nu cred că am fost pe acolo în ultima lună), m-am uitat la toate cărțile nou-apărute de care eu nu știam nimic, mi-am luat vreo cinci pe care le trecusem pe listă acum ceva timp + un ceai. Nu o să-mi pară niciodată rău că dau (atâția) bani pe cărți. Și nu cred că o să mă pot despărți vreodată de cărțile mele. Mai bine mor îngropată în cărți, decât să le dau.

„Singur când rămân câteodată îmi aduc aminte de-un nume de fată, dar nu-l dau pe azi pentru mâine.” Mi-e dor de Martha și de diminețile în care ne trezeam la 8 și mergeam în bucătărie ca să bem ceai și să mâncăm. A fost cea mai faină perioadă din facultate. Mi-ar plăcea să mă mut/ne mutăm mai aproape de ea. Uneori mi-e așa de dor de ea…

Gata, termin, prea m-a prins berea asta și iar o dau în patetisme.

Buyer: salut
Buyer: am un mic set de intrabari daca se poate
Eddie: Da
Buyer: in primul rand ce dimensiuni are canapeaua stransa
Buyer: deoarece nu am prea mult spatiu
Buyer: lungime/ latime
Buyer: starea acesteia
Buyer: si cand se poate vedea
Eddie: Ok, latimea e 140, intinsa e 190cm iar stransa e cam 80cm, am masurat acum
Buyer: dimensiuni stransa?
Buyer: 140 cu 80?
Eddie: Starea e foarte buna, nu prea are ce sa fie stricat la ea. E ingrijita, am folosit-o doar pentru musafiri dar acum o dam pt ca avem nevoie de spatiu
Eddie: Da
Buyer: umm
Buyer: 2 sec
Buyer: daca aveti rabdare
Buyer: sa scot o ruleta sa masor un pic
Buyer:
Eddie: Ok
Eddie:
Buyer: sa vad cum pot sa o integrez in decor
Eddie: OK, astept
Buyer: ok
Buyer: i-am gasit o adaptare
Buyer:
Eddie: Ok
[...]
Buyer: acela este modelul dupa ea
Buyer: sau este o husa detasabila?
Eddie: Se poate da jos si ramane salteaua care e neagra simpla. Se poate pune orice altceva pe deasupra
Buyer: simpatica
Buyer: cand se poate vedea
Buyer: ?
Eddie: Maine oricand dupa 7-8
Eddie: Sau saptamana asta oricand dupa ora 7-8
Buyer: am inteles
Buyer: maine daca se poate
Buyer: si in ce zona
[...]
Eddie: Ok pai ne putem auzi maine dupa 7, pe telefon si pe messenger
Buyer: perfect asa
Buyer: incerc sa vad si de un transport
Buyer: si maine poate se elibereaza locul unde sta
Buyer:
[...]
Eddie: Bine, pai ne auzim maine
Buyer: Da
Buyer: o seara buna
Eddie: Mersi, la fel

Azi am avut deosebita plăcere să-l vedem pe cumpărător. Un tip cu vreo 2-3 ani mai mare ca noi, cu cercei în ambele urechi, părul tuns scurt de tot și cu un dinte lipsă în față. S-a îndrăgostit imediat de canapea și a tot luat-o. Evident, s-a zgârcit să închirieze o dubiță pentru transport și, mi-a spus Eddie, cadrul l-a pus cumva în portbagajul Daciei cu care venise și salteaua pe bancheta din spate. Sper să o folosească sănătos și să nu omoare pe nimeni cu cadrul ăla, până ajunge la el acasă, în Drumul Taberei.

Like when you want to change your bike’s back tire and the man at the shop gives you a bigger model, you give it to the mechanic and after he takes the wheel and the old tire down and puts the new tire and the wheel back he realises it’s bigger and the the whole process starts over again. Now I still have my old tire, but they promised they would order a tire in the correct size for me and I should go back at their shop next week. We’ll see about that.

And then you plan on going to this whatever concert and when you get there they tell you need a reservation. “But we don’t want to sit down”. “Still, you need a reservation. You can’t attend the concert otherwise.” I wonder why these clubs bother updating their websites with the dates of the concerts if they can’t even put a small sign with “reservations needed”. Uhm, hello, I’ve been there to lots of concerts before, I didn’t need a reservation for those, how was I supposed to know I need one now? Jerks!

We ended up going to the Kumm concert instead. I’ve missed their concerts, but I can’t listen to their latest album offline. It sounds quite catchy hearing it live, but it kinda sucks when I play it at home. De gustibus.

I thought I was going to leave my bike at the repair shop, but they made the changes on the spot so I was stuck with it. When we went back home, he and Hanna took a cab and I pedaled home. I wasn’t properly dressed for biking at night, but I survived. It was 1 o’clock in the night, the streets were almost empty, it was awesome! At least that.

Îmi iau conştiincioasă vitaminele în fiecare zi. Pastila portocalie face fâssssss când se dizolvă în apă. Mă panichez când văd că mai am numai două buline albe: “Trebuie să mă duc să-mi iau alte vitamine, acum!”. Dar ele nu mă fac nici mai sănătoasă, nici o persoană mai bună: în continuare îmi tremură mâinile, am ameţeli şi mă simt foarte slăbită; în continuare sunt la fel de selfish and unkind, dar de asta mi se cam rupe, că aşa sunt de când mă ştiu, doar nu o să mă schimb acum.

Mă enervează că de când sunt “fericită” nu prea mai dau pe aici iar dacă o fac scriu numai despre nimicuri (nu că până acum scriam despre chestii super interesante etc.); în general, nu fac nimic. Mă mai duc pe la masterat, mai ies la câte-un ceai şi cam atât. Încep să mă simt prost că dintre toţi prietenii mei sunt singura care nu lucrează. I’m slowly but surely turning into a fine loser.

Şi nu vreau să mă gândesc cum o să fie după ce o să plece Martha: iar o persoană nouă, 3 luni de zile, iar aceleaşi poveşti, iar aceleaşi explicaţii (“you know, I’m a bit obsessed about this, this and that and would you mind not doing this, this and that?”), same shit all over again. Da, e mişto să cunoşti oameni noi, da, e fain să ştii că poţi să mergi prin ţări străine şi să stai la oameni care la rândul lor au stat la tine, dar m-am săturat de du-te-vino ăsta.

În fine…

Asa ca atunci cand m-as plimba linistit cu bicicleta pe pista de biciclete si un dobitoc care asteapta autobuzul cu un picior pe pista m-ar impinge pentru ca probabil am trecut prea aproape de el nu m-as gandi de doua ori inainte sa ma dau jos de pe bita, sa ma duc la el si sa-i trag vreo 3 pumni in fata, inca vreo 3 dupa cap si un picior in burta. Iar apoi m-as urca inapoi pe bicicleta si as pleca mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

M-am saturat sa fiu agresata pe strada si singurul lucrul pe care sa-l pot face e sa-l trimit pe respectivul in pizda ma-sii. M-am saturat sa incerc sa fiu civilizata si sa nu-i deranjez pe cei din jur cand cei din jur se comporta ca ultimele jeguri. Nu mai pot sa stau cu mainile-n san, dar ce naiba pot sa fac in cazuri din astea?

Sunt asa de scarbita, pff!!

Un asemenea eveniment nici nu mai are nevoie de prezentare

Si mi se pare incredibil de ironic sa ai prieteni de care iti place. Oameni faini cu care te simti minunat, dar pe care nu poti sa-i atungi. Oameni cu care poti sa vorbesti despre orice si sa poti sa porti coroana de Miss Idiot iar ei sa nu se sperie si sa fuga, ci sa te priveasca cu intelegere si sa zambeasca zicandu-si in gand ca “o sa se maturizeze ea odata si odata”. Oameni cu care iesi in oras, cu care iti trimiti mesaje peste mesaje, oameni pe care ii ai atat de aproape si ei de fapt sunt asa de departe.

Iar stupid de-a dreptul mi se pare sa iti placa de oameni cu care te intalnesti de vreo 3-4 ori pe an. Si cand ii vezi sa se bucure, sa te imbratiseze tare, tare de tot, iar tu sa rosesti. Sa povestiti despre tot felul de nimicuri, sa iti puna mana pe umar, tu sa-l impungi cu un deget in burta si sa rosesti iar. Si sa vrei sa-l inviti la un ceai, o bere, whatever, dar sa taci ca o vaca in numele unei prietenii inexistente pe care nu vrei sa o “strici” si in numele unui principiu cat se poate de stupid (“eu nu ma bag cu forta in viata nimanui”). Asa ca va despartiti cu zambetul pe buze si sa va promiteti sa va vedeti mai des, sa va sunati si sa iesiti in oras. Normal ca nici unul nu va suna, stiti asta din momentul in care ati spus “pa, ne vedem!”. Iar data viitoare cand va intalniti se repeta acelasi scenariu, aceleasi imbratisari, aceleasi “imi pare asa de bine sa te vad”-uri, aceleasi promisiuni la despartire.

Ma duc sa ma inchid in casa si sa nu mai vad/cunosc pe nimeni. Mi-a ajuns.