Rainbow Child

Ar trebui să-mi repet asta de zeci de mii de ori pe zi…

„Domnișoară, dumneavoastră ce culoare vreți să fiți?” Andrieș e cel mai bun prieten al meu. Îmi ține companie în fiecare dimineață, de la 07:45 până la 08:50. În metrou nu pot să fiu prea atentă la ce cântă, dar în timp ce străbat Herăstrăul sunt doar a lui. Cânt încet și fals, mai zâmbesc, uneori mă deprim. De cele mai multe ori muzica lui mă face să fiu melancolică și atunci mă gândesc la tot felul de chestii, de exemplu, cum am băut cu Martha, Peter și Amalia până spre dimineață și peste câteva ore ne-am trezit ca să mergem să vedem parada militară de 1 Decembrie.

„Nimic nu te mai poate schimba, să rămâi de-acum așa.” Ieri, sau poate că alaltăieri, tot în timp ce mergeam dimineața prin parc, am văzut cum iese soarele de printre nori și am lăcrimat puțin. Patetic, știu. Tot sper să se topească naibii zăpada asta și să vină primăvara. Să merg în piață și să cumpăr vreo 30 de lalele și să zâmbesc fără motiv.

„Mă urmărește un gând și parc-aș vrea să scap de obsedanta lui prezență, să-l scot din cap.” Azi nu am fost la cursuri. Nu am vrut. Bine, am vrut, dar mi-am uitat tema acasă și nu avea rost să merg fără ea. Așa că am trecut prin Cărturești (nu cred că am fost pe acolo în ultima lună), m-am uitat la toate cărțile nou-apărute de care eu nu știam nimic, mi-am luat vreo cinci pe care le trecusem pe listă acum ceva timp + un ceai. Nu o să-mi pară niciodată rău că dau (atâția) bani pe cărți. Și nu cred că o să mă pot despărți vreodată de cărțile mele. Mai bine mor îngropată în cărți, decât să le dau.

„Singur când rămân câteodată îmi aduc aminte de-un nume de fată, dar nu-l dau pe azi pentru mâine.” Mi-e dor de Martha și de diminețile în care ne trezeam la 8 și mergeam în bucătărie ca să bem ceai și să mâncăm. A fost cea mai faină perioadă din facultate. Mi-ar plăcea să mă mut/ne mutăm mai aproape de ea. Uneori mi-e așa de dor de ea…

Gata, termin, prea m-a prins berea asta și iar o dau în patetisme.

E îngrozitor să-ți fie al naibii de dor de cineva și să nu poți să-i spui asta.
Am prieteni pe care nu i-am mai văzut de luni bune și îmi aduc aminte de anul trecut, când ne vedeam mult mai des, și-mi vine să plâng de ciudă.
Am renunțat la portocale și am trecut pe mandarine.
Nu mai pot să beau altă bere în afară de bere albă și de bere nefiltrată.
Unul dintre motivele pentru care iubesc literatura română contemporană e că niciodată nu știi când dai într-o librărie/la o lansare/într-un bar peste autorul/autoarea care a scris cartea pe care tocmai o citești și poți să mergi să-i spui ce mult îți place și să vezi cum zâmbește de încântare.
Vremea asta nehotărâtă mă bulversează și mă enervează. Să se hotărască naibii odată dacă e iarnă sau primăvară!
Nu-mi plac surprizele, chiar nu-mi plac.
Îmi vine să mă închid în casă și să nu mai ies cu zilele.
Nici de-al dracului nu-mi găsesc un part-time, o colaborare, ceva.
Unii oameni noi sunt chiar foarte faini. Asta ar trebui să mă motiveze să mă gândesc mai puțin la unii oameni vechi, dar nu prea funcționează.
Vreau o pereche de șosete groase, din lână, să nu-mi mai înghețe picioarele. Și vreau o pereche de papuci de casă cu animale, nu prostiile astea care după două săptămâni s-au și descusut. Ai auzit, mama?
Nu, chiar nu cred că există vreo șansă să mă maturizez vreodată.
Pe 27 vine Martha. Am început deja să țin numărătoarea inversă.
„Tot acolo stai? / Am ghicit, așa-i / Adresa ta. / Mi-o mai amintesc / Și este firesc / Să fie așa.”
Shoot me, please!

Am avut marea plăcere de a interacționa cu oameni de pe okazii.ro. Avem prea multă mobilă și trebuie să scăpăm de ea, dar pentru că nu vrem să o dăm chiar de pomană, am zis să o dăm în schimbul unui preț modic. Prima care a trebuit să plece a fost o canapea. Luase un potențial cumpărător legătura cu noi și urma să vină după ea duminică, dar n-a mai venit. În schimb, noi am stat cuminți în casă, toată ziua, așteptându-l. Tipic românesc… Al doilea potențial cumpărător a vrut să știe mai multe. Conversația de mai jos a avut loc ieri, la 23:30 (ca să vedeți ce fac unii într-o seară de duminică).

Buyer: salut
Buyer: am un mic set de intrabari daca se poate
Eddie: Da
Buyer: in primul rand ce dimensiuni are canapeaua stransa
Buyer: deoarece nu am prea mult spatiu
Buyer: lungime/ latime
Buyer: starea acesteia
Buyer: si cand se poate vedea
Eddie: Ok, latimea e 140, intinsa e 190cm iar stransa e cam 80cm, am masurat acum
Buyer: dimensiuni stransa?
Buyer: 140 cu 80?
Eddie: Starea e foarte buna, nu prea are ce sa fie stricat la ea. E ingrijita, am folosit-o doar pentru musafiri dar acum o dam pt ca avem nevoie de spatiu
Eddie: Da
Buyer: umm
Buyer: 2 sec
Buyer: daca aveti rabdare
Buyer: sa scot o ruleta sa masor un pic
Buyer:
Eddie: Ok
Eddie:
Buyer: sa vad cum pot sa o integrez in decor
Eddie: OK, astept
Buyer: ok
Buyer: i-am gasit o adaptare
Buyer:
Eddie: Ok
[...]
Buyer: acela este modelul dupa ea
Buyer: sau este o husa detasabila?
Eddie: Se poate da jos si ramane salteaua care e neagra simpla. Se poate pune orice altceva pe deasupra
Buyer: simpatica
Buyer: cand se poate vedea
Buyer: ?
Eddie: Maine oricand dupa 7-8
Eddie: Sau saptamana asta oricand dupa ora 7-8
Buyer: am inteles
Buyer: maine daca se poate
Buyer: si in ce zona
[...]
Eddie: Ok pai ne putem auzi maine dupa 7, pe telefon si pe messenger
Buyer: perfect asa
Buyer: incerc sa vad si de un transport
Buyer: si maine poate se elibereaza locul unde sta
Buyer:
[...]
Eddie: Bine, pai ne auzim maine
Buyer: Da
Buyer: o seara buna
Eddie: Mersi, la fel

Azi am avut deosebita plăcere să-l vedem pe cumpărător. Un tip cu vreo 2-3 ani mai mare ca noi, cu cercei în ambele urechi, părul tuns scurt de tot și cu un dinte lipsă în față. S-a îndrăgostit imediat de canapea și a tot luat-o. Evident, s-a zgârcit să închirieze o dubiță pentru transport și, mi-a spus Eddie, cadrul l-a pus cumva în portbagajul Daciei cu care venise și salteaua pe bancheta din spate. Sper să o folosească sănătos și să nu omoare pe nimeni cu cadrul ăla, până ajunge la el acasă, în Drumul Taberei.

Yesterday was supposed to be a beautiful great day. Well… sometimes shit happens.

Like when you want to change your bike’s back tire and the man at the shop gives you a bigger model, you give it to the mechanic and after he takes the wheel and the old tire down and puts the new tire and the wheel back he realises it’s bigger and the the whole process starts over again. Now I still have my old tire, but they promised they would order a tire in the correct size for me and I should go back at their shop next week. We’ll see about that.

And then you plan on going to this whatever concert and when you get there they tell you need a reservation. “But we don’t want to sit down”. “Still, you need a reservation. You can’t attend the concert otherwise.” I wonder why these clubs bother updating their websites with the dates of the concerts if they can’t even put a small sign with “reservations needed”. Uhm, hello, I’ve been there to lots of concerts before, I didn’t need a reservation for those, how was I supposed to know I need one now? Jerks!

We ended up going to the Kumm concert instead. I’ve missed their concerts, but I can’t listen to their latest album offline. It sounds quite catchy hearing it live, but it kinda sucks when I play it at home. De gustibus.

I thought I was going to leave my bike at the repair shop, but they made the changes on the spot so I was stuck with it. When we went back home, he and Hanna took a cab and I pedaled home. I wasn’t properly dressed for biking at night, but I survived. It was 1 o’clock in the night, the streets were almost empty, it was awesome! At least that.