Cum sa NU circuli cu bicicleta
29 Jul
Baia Mare, oras mic de provincie in care nu se intampla nimic, oh ce plictisitor e aici, ce lejer e pe strazi, ce de biciclisti, ce fain te poti da cu bitza – am tot spus blablaurile astea si chiar le-am crezut. Pana azi.
Biciclesc in Baia Mare din primavara si mereu mi s-a parut un paradis al biciclistilor. Ii vedeam cand pe strada, cand pe trotuar, facandu-si singuri regulile. In Bucuresti nu mi-am permis niciodata sa trec pe bicicleta pe la vreo trecere de pietoni, nici daca avea semafor. Stiu cum sunt soferii acolo si imi era frica. In plus, regulamentul spune clar ca atunci cand vrei sa traversezi, biciclist fiind, pe la o trecere de pietoni, trebuie sa te dai jos de pe bicicleta si sa mergi pe langa ea.
Dar in Baia Mare nici vorba de asa ceva. Biciclistii sunt ba pe strada, ba pe trotuar. Nimeni nu-i claxoneaza, li se da prioritate, ce mai, conditii super de biciclit. Iar daca pana acum ma dadeam jos, cel putin la trecerile marcate, dar fara semafor, uite ca am nu am mai ascultat de partea mea nemteasca si m-am lenevit, trecand ca o floare pe bicicleta la orice trecere de pietoni.
Azi bicicleam linistita in drum spre serviciul mamei, ascultam Nouvelle Vague si fredonam, cand am ajuns la un bulevard relativ mare, pe care m-am hotarat sa-l trec pe bicicleta. In fata mea erau niste pietoni, asa ca venind de pe straduta am pedalat repede ca sa-i ajung din urma. Normal ca m-am uitat in dreapta, dar masina aia alba era asa departe de mine, aveam timp sa trec. Si cand eram la jumatatea trecerii aud frane si vad cu coada ochiului cum masina alba da in mine. Cad jos, ma ridic repede; traficul era oprit, nu se auzea nici un sunet, cel din masina a coborat incet, dar pana sa ajunga la mine deja erau vreo 3-4 neni acolo: unul mi-a dat ochelarii, unul mi-a ridicat bicicleta si unul a vrut sa-l bata pe sofer. Noroc ca a aparut politia si a rezolvat situatia.
Inca nu intrasem in starea de soc asa ca am putut sa le spun ca nu ma doare nimic si ca a fost vina mea. M-au dus la Urgenta pentru ca trebuia ceva constatare de la medic pentru procesul verbal. In masina politie mi-am dat seama de ce s-a intamplat de fapt si am inceput sa plang. Nu am nimic rupt, nu m-am lovit la cap, m-am julit doar la picior si la cot si inca ma dor muschii de la piciorul stang, cel in care a dat masina. Ma consider cat se poate de norocoasa.
Politistii s-au purtat foarte fain cu mine, mi-au spus ca am gresit, ca nu e voie sa traversez pe bicicleta, m-au incurajat. Nu credeam ca sunt asa de treaba, poate din nou am fost norocoasa si am dat peste un echipaj cu suflet. La sectie am dat declaratie, am tot semnat chestii, am facut si o schita a accidentului, iar la final am primit doar un avertisment. Norocoasa din nou.
Nenea care m-a lovit cred ca era si el in stare de soc; cert e ca nu s-a uitat deloc la mine si nu mi-a adresat nici un cuvant. Stiu ca eu eram de vina, dar ma asteptam macar la un “esti bine?” din partea lui. Repet, el nu avea nici o vina, dar cred ca nici atent nu era. Erau oameni pe trecere, avea vizibilitate 100% asupra ei, iar pe mine m-a lovit cand deja eram cu jumatate de bicicleta pe cealalta banda. Nu il invinovatesc cu nimic, ci ma gandesc ca daca ar fi fost el mai atent, ca eu sigur nu am fost, as fi scapat doar cu o injuratura. Dar dupa cum mereu imi spune mama, eu trebuie sa ma pazesc, sa nu astept sa ma fereasca soferii, asa ca rau am facut cand am crezut ca macar o data o sa ma fereasca si ei.
E clar o lectie pe care trebuia sa o primesc. Daca as fi tinut inca la principiile mele vizavi de regulile de circulatie, clar nu as fi trecut prin asta. Acum nu-mi ramane decat sa-mi promit ca nu o sa ma incalc vreo regula, oricat de tare ma grabesc sau oricat de lene mi-ar fi sau indiferent de cata lume o incalca. Normal ca si traversand regulamentar se putea intampla acelasi lucru, dar atunci sentimentul de vinovatie nu m-ar mai apasa atat de tare.
Maine imi duc bicicleta la reparat (roata din spate e cam indoita), dar pana cand e gata o sa circul cu Pegasul si o sa ma dau jos de pe el la orice trecere de pietoni, oricat de mica ar fi. Azi am avut noroc, dar nu vreau sa intind coarda.
Recent Comments