‘Noah, Ionuca, spune-i tu la unchiu, cum e viata in Bucuresti. Da’ nu ce faci, ci… stii tu… cum stai cu dragostea.’
‘ 
Uhm, cum sa stau? Nicicum.’
‘Noah! Da’ cum asa? Nu ai tu nici un dragut p’acolo?’
‘Nu, nu am.’
‘Da’ de ce? Nu-ti plac bucurestenii?’
‘Se pare ca nu.’
‘Da’ nici un dragut de taina nu ai? Ca stii ca se poate sa iubesti pe cineva si in taina.’
‘ 
Mda, stiu, unchiu. Dar nu am nici dragut de taina.’
‘Noah, bun, bun. Las’ ca ai vreme. Pe cine intreb acum? Andrei, tu cum stai cu gagicile?’
Cam asta e conversatia standard dupa cateva pahare de vin. Asta se intampla de fiecare data cand vin acasa, nu am cum sa ma supar. Dar ma tot intreb: oamenii astia cred ca avem un termen de valabilitate care urmeaza sa expire daca pana la X ani suntem tot singure?
ionuca 
Sa vezi ce misto-i cu bunica-mea. E ferm convinsa ca eu sunt un suflet chinuit, ca sufar dupa Alex cu care am fost doi ani si de care m-am despartit acu` o gramada de timp. Mereu i se pare un subiect tare delicat. Incearca sa ma menajeze si ma priveste plina de compasiune ori de cate ori vine vorba despre el asa, din pura intamplare. Mai mult, e sigura ca de-aia citeam eu ‘Tratat despre moarte’ in perioada aia. Cred ca-n adancul inimii simte ca o sa-l iubesc pe Alex toata viata si n-o sa pot trece niciodata peste, therefore o sa raman singura, “fara dragut”. Soarta mi-e pecetluita.
Sa mai comenteze cineva cand spun ca urasc sarbatorile astea nenorocite.